22 de făclii pentru trezirea Eroului interior – program de 22 de zile

800,00 lei

Programul conține 23 de track-uri audio însumând peste 10 ore de resurse.

Descriere

Te invit cu drag la un program de restart sufletesc, la o călătorie inițiatică și vindecătoare în care vom parcurge împreună simbolic, energetic, conștient și creativ cele 22 de trepte de înțelepciune ale călătoriei Eroului așa cum ne sunt ele prezentate de Arcanele din Tarot.

Acest program de 22 de zile are ca scop trezirea Eroului interior prin activarea celor 22 de coduri de lumină ce aparțin unei cunoașteri străvechi care a fost codificată într-un joc de cărți pentru a putea păcăli mințile ignorante ale celor neinițiați. Această cunoaștere sacră a rămas nedezvăluită pentru multă vreme, semnificația cuvântului arcană fiind chiar secret.

Călătoria în care te invit este una în care cele 22 de secrete fundamentele ale existenței ți se vor putea revela într-o manieră pe care nu  mai experimentat-o niciodată până acum.

Beneficiile programului:

  • Conectarea într-o manieră accesibilă și prietenoasă la o cunoaștere ancestrală;
  • Parcurgerea celor 3 etape inițiatice ale călătoriei Eroului într-un mod practic și cu puternic impact energetic;
  • Accesarea celor 22 de coduri de lumină și înțelepciune ale Tarotului;
  • Escavarea inconștientului cu ajutorul unor instrumente simbolice pline de forță;
  • Alchimizarea și recadrarea trecutului într-un mod profund vindecător;
  • Conștientizarea Maeștrilor interiori pe care îi purtăm în noi și conectarea la călăuzirea lor;
  • Explorarea amănunțită a unor părți ale ființei tale pe care nu le-ai analizat poate niciodată până acum;
  • Reconectarea la întregul ființei tale, la perspectiva de ansamblu asupra propriei vieți;

Mai multe informații în cadrul clipului:

În cadrul acestui program intensiv vom lucra timp de 22 de zile cu următoarele teme principale:

  • Vindecarea copilului interior, eliberarea de vechile programe inconștiente si recuperarea părților de suflet pierdute ca urmare a traumelor;
  • Vindecarea relației cu mama, cu femininul si integrarea intuiției;
  • Vindecarea capacității noastre de exprimare și recuperare a vocii personale;
  • Vindecarea relației cu tatăl, cu masculinul si cu puterea de a materializa;
  • Integrarea binecuvântărilor în viața noastră și a blândeții față de sine si față de ceilalți;
  • Armonizarea femininului si a masculinului în viața noastră, tăierea legăturilor inconștiente cu vechile relații și proclamarea iubirii în propria existență;
  • Taina celebrării;
  • Restaurarea echilibrului, a justeței si a iertării față de noi înșine si față de ceilalți;
  • Conectarea la înțelepciunea din adâncul ființei noastre si la Soarele interior;
  • Vindecarea si eliberarea de tiparele si programele repetitive din viața noastră, inclusiv a celor transgeneraționale și karmice;
  • Recuperarea puterii personale si a capacității de a ne menține centrați;
  • Recăpătarea relaxării și a încrederii că tot ceea ce este are un sens plin de tâlc;
  • Inițierea în taina alchimică a transformărilor interioare;
  • Vindecarea și fluidizarea comunicării
  • Crearea scutului de lumină si eliberarea din dependențe si de mecanismele de autoapărare;
  • Intrarea în Templul ființei noastre, reconectarea cu divinul interior;
  • Conectarea la Steaua călăuzitoare a fiecăruia dintre noi;
  • Călătoria spre marele edificiu al existenței noastre;
  • Reconectarea la creativitate si sursa visurilor noastre;
  • Renașterea în lumină;
  • Integrarea tuturor darurilor si celebrarea inițierii totale;
  • Binecuvântarea unui nou drum;

Autor și facilitator al întregului program: Monica Daniela Găitănaru

Psihoterapeut jungian, supervizor în psihoterapie analitică, formator și practician în Referențialul Arhetipurilor Personale, trainer de dezvoltare personală cu o experiență de peste 13 ani în slujba sufletului uman.

Testimoniale

17
18
19
20
21
22
9
10

Reviews

There are no reviews yet.

Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.

https://holisticrestart.ro/wp-content/uploads/2018/07/planets_footer.png

Rețele sociale

https://holisticrestart.ro/wp-content/uploads/2022/02/netopia-visa-mastercard.png

SALIDA DEL SOL SRL
Str. Spătarului, 14, 2A, sector 2, București, 020772
43624423
J40/1308/27.01.2021

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.