Procesarea doliului afectiv – Partea I

Autoare: Cristina Teașă și Andruța Ilie

Când auzi cuvântul doliu, probabil te gândești la haine de culoare neagră și la trecerea în neființă a unei persoane sau ființe dragi. Din punct de vedere etimologic, cuvântul doliu este de origine latină (dolium) și apare definit în dex.ro ca: “1. Durere profundă pricinuită de moartea cuiva sau de o mare nenorocire colectivă; atitudine plină de tristețe a celui căruia i-a murit cineva. 2. Semn exterior (îmbrăcăminte neagră, bandă neagră etc.) prin care cineva își exprimă doliul (1); perioadă cât cineva poartă asemenea semne.”

Însă doliul afectiv (în lb.engleză, grief) este ceea ce nu se vede:

• Este acel amalgam de emoții și gânduri greu de pus în cuvinte, nu întotdeauna reprezentat prin veșminte de culoare închisă.
• Este amestec de durere, dor, melancolie, tristețe profundă, sentiment de gol interior, de pierdere ireversibilă a ceva important pentru noi.
• Este glasul sfâșietor al unei părți din noi atașată de o ființă, de o identitate, de un obiect sau de o stare, pentru care sfârșitul acelui atașament aduce la suprafață durere, teamă, schimbare.

Tu ai trăit recent un astfel de doliu afectiv? Ce trăiri a adus la suprafață pentru tine?

Toate trăirile ce însoțesc doliul afectiv sunt răspunsuri emoționale firești. Uneori, aceste trăiri se pot manifesta și în răspunsuri fizice sau spirituale, însă ele sunt absolut necesare în procesul care vine după o pierdere semnificativă. Este bine de știut că nu ești singura persoană copleșită  de astfel de stări și că, pentru fiecare ființă în parte, procesul arată altfel. Și, totuși, este complet firesc să consideri că cea mai mare pierdere este cea trăită de tine. Pentru că nimeni nu poate resimți acea pierdere în felul în care o resimți tu. Doar tu ești cel sau cea care poate simți într-un anumit fel, în funcție de nivelul tău de sensibilitate și de experiența de viață acumulată până în acel moment.

Când apare doliul afectiv?

Doliul apare când o persoană dragă trece în neființă, dar poate apărea și atunci când cineva drag nouă suferă și îi anticipăm pierderea. Poate ți-ai pierdut bunicii sau părinții la o vârstă fragedă și încă resimți golul lăsat de ei. Poate ți-ai pierdut o soră sau un frate atunci când aveai cea mai mare nevoie de prezența lor în viața ta. Poate ți-ai pierdut omul iubit și copiii atunci când erați cei mai fericiți din lume. Poate ți-ai pierdut animalul de companie într-un accident sau răpus de o boală cruntă. Din păcate, și după cum bine știi, moartea nu ține cont de gen, vârstă, etnie, naționalitate, legături familiale sau timp.

Poate că frica noastră cea mai mare nu este de a pierde persoana, ci că odată cu ea, pierdem și părți ale sufletului nostru. Clipe unice pe care le-am împărtășit doar cu acea persoana, cuvinte pe care i le-am spus doar ei, atingeri care au o anumită tandrețe și vulnerabilitate, felul în care prezența acelui om ne-a atins sufletul, așa cum numai el știa să o facă.

Totodată, doliul afectiv poate apărea într-o multitudine de situații, care nu implică neapărat un deces.

Poate să apară la pierderea unor sub identități:

• profesionale (când pierdem/ schimbăm locul de muncă sau ne pensionăm, ori intrăm în concediu maternal sau ne luăm un an sabatic);
• relaționale (atunci când o relație se destramă, despărțirea de un partener: iubit/ă, sau în cazul unui divorț);
• feminine sau masculine (la menopauză și andropauză);
• parentale (atunci când copiii părăsesc cuibul familial și pleacă pe drumul lor în viață);
• de sens personal ( de exemplu criza de la mijlocul vieții poate aduce o astfel de trăire).

Mai poate apărea și atunci când ne pierdem locuința în urma unei calamități naturale sau când suntem forțați să ne părăsim țara natală într-o situație de criză.

Pe scurt, doliul afectiv apare în orice context de viață care duce la o pierdere semnificativă sau o schimbare majoră pentru tine.

Cele 5 etape ale doliului afectiv

Indiferent de natura pierderii, fiecare o putem resimți diferit în funcție de sensibilitatea noastră și de istoria personală. Straturile noilor pierderi se așază peste traumele trecutului și pot duce inclusiv la scăderea stimei de sine și a încrederii în forțele proprii, diminuarea curajului, lipsa motivației personale și impactarea stilului de viață.

În cartea “On grief and grieving”, Dr. Elisabeth Kübler-Ross și David Kessler vorbesc despre cele 5 etape ale procesului de doliu afectiv ca răspunsuri identificate la majoritatea oamenilor care au trăit pierderi semnificative.

Negarea

Ne ajută să supraviețuim pierderii. În această etapă, lumea poate deveni un spațiu împovărător. Viața nu mai are sens. Suntem într-o stare de șoc și negare. Amorțim. Ne întrebăm cum putem să trecem peste această pierdere, dacă putem face asta, și de ce am face-o. Încercăm să găsim o cale de a ajunge la capătul fiecărei zile. Negarea ne ajută să supraviețuim șocului inițial. Există înțelepciune în negare. Este o cale naturală de a procesa doar atât cât putem duce. Pe măsură ce accepți realitatea pierderii și începi să-ți pui întrebări, în mod inconștient, deja ai început procesul de vindecare. Devii mult mai puternic/ă și etapa de negare începe să dispară. Dar pe măsură ce înaintezi în proces, toate emoțiile și sentimentele pe care le-ai negat, vor ieși la suprafață.

Furia

Este o etapă necesară a procesului de vindecare. Dă-ți voie să-ți simți furia, chiar dacă poate părea fără sfârșit. Cu cât îți dai voie să o simți cu adevărat, cu atât mai mult ea își va pierde din intensitate și va face loc vindecării.

Furia nu are limite atunci când nu îi faci spațiu sigur de exprimare în viața ta. Se poate extinde nu doar către prietenii tăi, doctori, familia ta, către tine și persoana iubită care a decedat, dar se poate extinde și către Dumnezeu. Te poți întreba: “Unde este Dumnezeu în această situație?”

Furia este putere și poate fi o ancoră, oferind o structură temporară neantului pierderii. La început, te poți simți ca pierdut pe mare: înstrăinat de tot. Apoi te înfurii pe cineva, poate pe o persoană care nu a ajuns la înmormântare, poate pe o persoană care nu îți este alături sau poate pe o persoană care este diferit/ă acum când ființa iubită de tine a decedat. Deodată, furia ta se direcționează asupra lor. Furia devine un pod peste ocean, o legătură între tine și acele persoane. Este ceva de care te poți agăța în acele momente. O legătură creată chiar și din furie e mai bună decât nimic. Furia este doar un alt indicator al intensității iubirii noastre.

Negocierea

Înainte de o pierdere, poți să ai senzația că ai face orice ca persoana iubită să fie lăsată să trăiască. După pierdere, ne dorim ca viața să se întoarcă la ceea ce a fost înainte. Ne dorim ca persoana iubită să fie iar lângă noi. Să ne întoarcem în timp, să recunoaștem semnele bolii mai devreme, să evităm accidentul… doar dacă, doar dacă, doar dacă. Vinovăția este deseori prietena negocierii. Acele cuvinte “doar dacă” generează învinovățirea pe noi înșine legat de ce credem noi că am fi putut face diferit. Am putea chiar să încercăm să negociem cu durerea. Am face orice ca să nu simțim durerea provocată de pierdere. Rămânem agățați de trecut, încercând să negociem pentru a scăpa de suferință.

Depresia

După negociere, atenția noastră se direcționează în mod natural către momentul prezent. Apar sentimentele de gol, singurătate, iar doliul intră în viețile noastre la un nivel mai adânc, mult mai adânc decât ne-am fi imaginat vreodată. Această etapă se simte ca și cum va dura pentru totdeauna. Este important să înțelegem că depresia nu este un semn al unei boli mintale.

Depresia este răspunsul adaptat unei pierderi foarte mari. Ne retragem din viață, cuprinși de o tristețe profundă. Depresia după o pierdere este adesea văzută ca ceva nenatural: o stare care are nevoie să fie schimbată, ceva din care trebuie să ieșim foarte repede. Prima întrebare pe care ți-o poți adresa este dacă situația în care te afli este sau nu depresivă cu adevărat. Pierderea unei ființe iubite este o situație foarte depresivă, iar depresia este un răspuns normal și adecvat. Dacă doliul constituie procesul de vindecare, atunci depresia este unul dintre pașii necesari pentru a trece prin acest proces transformator.

Acceptarea

Acceptarea este uneori confundată cu noțiunea de a fi în regulă sau ok cu ce s-a întâmplat. Nu are aceeași semnificație aici. Majoritatea oamenilor nu se simt niciodată ok sau în regulă atunci când pierd o ființă iubită. Această etapă este despre acceptarea realității că persoana iubită a părăsit lumea fizică și recunoașterea faptului că noua realitate este una permanentă.

Este noul context cu care să învățăm să trăim. Opunând rezistență acestei noi realități, mulți oameni doresc inițial să-și continue viețile la fel ca înaintea decesului. În timp, pe măsură ce acceptăm mai mult noua realitate, observăm că nu putem păstra trecutul intact. Trecutul a fost schimbat pentru totdeauna, iar noi avem nevoie să ne ajustăm la prezent. Șă învățăm să reorganizăm roluri, să le reatribuim altor persoane sau să ne asumăm răspunderea pentru ele.

Nu putem niciodată înlocui ce am pierdut, dar putem crea legături noi, relații noi pline de sens. În loc să ne respingem sentimentele, învățăm să ne ascultăm nevoile: de mișcare, de schimbare, de creștere și evoluție. Să investim în relațiile noastre de prietenie și în relația cu noi înșine. Începem să trăim din nou, însă nu putem face asta până când nu-i oferim procesului de doliu timpul de care are nevoie.

Aceste etape sunt de fapt reacții emoționale care pot dura minute, ore, zile sau ani, în funcție de cum intrăm și ieșim din ele. Nu parcurgem aceste stadii într-o manieră liniară și nici doar o singură dată. Ne putem întoarce din nou la ele de câte ori avem nevoie să mai vindecăm părți din acest proces și să ne dăm voie să fim acolo cu totul.

Referințe: https://grief.com/the-five-stages-of-grief

Categorii: Articole, Emoțional.