Autor: Andruța Ilie
Sauna este un ritual. Ritual de purificare (foc) reprezentat de aburii încinși din încăperea de lemn, urmat de partea de curățire (apa) care presupune cufundarea sau înotul în lacul din apropiere.
Sauna este o formă de meditație. Poate fi un spațiu conținător în care suntem doar noi cu gândurile, emoțiile și trăirile noastre.
Sauna poate fi o provocare, o oglindă care ne arată toate prejudecățile și stereotipurile pe care le-am acumulat în timp despre corpurile noastre și despre corpurile celorlalți. Dar este și locul în care ne putem elibera de ele.
Întâlnirea cu suflete de lumină
Am tras aer puternic în piept și am pășit goală în saună alături de Annika. Acolo, în loc de o atmosferă judicativă și ochi critici, am simțit un sentiment de acceptare totală, pe care îl căutasem toată viața în ceilalți. În aburii fierbinți ai saunei am zărit femei de vârste diferite, iar dincolo de corpurile lor, pentru prima oară în viață, am văzut suflete.
Un văl de iluzie și de prejudecăți mi s-a spulberat instantaneu de pe ochii minții și am putut privi cu ochii sufletului. Eram înconjurată de suflete pure și luminoase, adăpostite în trupuri lumești, perfecte prin înseși imperfecțiunile lor.
În loc de riduri, cicatrici și falduri de piele am văzut dovezi ale unei vieți trăite și asumate pe acest pământ. Fiecare suflet din acea saună transmitea prin corpul ei o poveste de viață nespusă, un dor de sacralitate, o frumusețe autentică binecuvântată de însăși esența vieții.
M-am uitat cu admirație la acel spectacol al frumuseții autentice și mi-am șoptit ușor, ca pentru mine: “Aici se găsește adevărata frumusețe, nu în paginile revistelor despre femei. Cât de încurajator poate fi pentru fetițele finlandeze să fie expuse de mici la astfel de standarde reale ale frumuseții!”
Tu ai trăit vreodată o astfel de experiență? Ai simțit vreodată că te poți arăta în deplină nuditate femeilor din jurul tău și că ești privită de ele cu o acceptare totală? Sau ai resimțit ochii critici ai mamei sau ai bunicii în momentele din viața ta de adult, atunci când ai îndrăznit să împărtășești nuditatea ta cu o altă ființă?
Rușinea în relația cu propriul corp
Ne întrebăm adesea de ce avem nevoie pentru a ne simți cu adevărat confortabil în pielea noastră. În special atunci când suntem privite într-un mod critic, care ne creează stări de inadecvare și rușine. Ah, vechea prietenă, rușinea… “o emoție puternică care ne-a sufocat pe toți de-a lungul vieții, cu o voință proprie, cu un suflet al ei chircit, diform, hâd și care, poate, încă ne chinuie și ne mână departe de sinele nostru adevărat. La unii stă lipită ca o foiță pe cele mai intime părți ale pântecului sau s-a prins în gât, ca un nod și o durere. Pentru alții e un pumn în stomac, durere care chircește și apleacă umerii. Altora le ține capul ca o menghină ce crește constant presiunea până ce le-ar putea exploda, iar ei ar…dispărea în nebunie.”, așa cum este ea descrisă de către Gabriela Deniz în cartea “Rușinea”. Această veche prietenă ne țipă în urechi că nu merităm să fim văzute, auzite, iubite, apreciate. Că trebuie să ne ascundem de lume și să ocupăm cât mai puțin spațiu pentru a fi în siguranță. Dar ce nu știe această veche prietenă este că noi avem o mare nevoie să fim văzute și să simțim că merităm. Această nevoie este autentică și poate una dintre cele mai esențiale nevoi ale ființelor umane. Noi merităm să fim văzute și auzite fără a depune eforturi herculiene și fără a dovedi nimănui nimic.
Care este relația ta cu rușinea? Îi simți prezența în viața ta? În ce momente apare? Ce îți spune în acele momente? De ce vrea ea să te protejeze? Și cum i-ai putea răspunde că protecția ei nu mai este necesară?
Atunci când simțim rușine față de propriul corp și nu am identificat încă sursa acelei emoții, ne poate ajuta o călătorie înapoi în timp până la primul moment în care am experimentat senzația de rușine.
- Ce s-a întâmplat acolo?
- Cine a fost acea persoană care ne-a făcut să ne simțim inadecvate în relația cu corpurile noastre?
Răspunsul este aproape întotdeauna în relația cu mama și cu femeile din familiile noastre.
- Care a fost relația mamei cu corpul ei?
- Și-a respectat corpul?
- L-a tratat cu iubire și acceptare?
- L-a onorat? Sau dimpotrivă, l-a abuzat prin gânduri și acțiuni nocive?
De prea multe ori ajungem să ne abuzăm corpurile din dorința de a atinge standardele și așteptările celorlalți, de a obține o iubire pe care altfel, simțim că nu o merităm. Nu știm să ne ascultăm corpurile și nici să le oferim iubirea și acceptarea după care tânjesc dintotdeauna pentru că nimeni nu ne-a arătat cum putem face asta. Majoritatea dintre noi învățăm în familie și în școală că raportarea la corporalitate se rezumă la o bună igienă personală și la menținerea unei greutăți “ideale”.
Ne mai mirăm oare de ce privim corpurile noastre ca pe niște obiecte de sine stătătoare, exterioare nouă?
Pășind pe drumul vindecării
Dacă găsim în noi curajul de a privi cu onestitate toate credințele pe care le avem față de corpurile noastre, vom descoperi că cele mai multe dintre ele provin din interacțiunile cu ceilalți. Tot ceea ce credem a fi adevărat despre corpurile noastre sunt de fapt teoriile și adevărurile altor persoane. Identificarea acelor credințe care nu ne aparțin cu adevărat este primul pas în procesul personal de decondiționare și de reconectare la vocea corpurilor noastre.
Pe măsură ce ne adâncim în acest proces de decondiționare, observăm că și relația noastră cu noțiunea de corporalitate se transformă. Descoperim că trupurile noastre nu sunt mașinării sofisticate, ci extensii ale însăși sufletelor noastre. Corpul nu este separat de mintea și de sufletul nostru, ci există într-o deplină armonie cu ele. Corpul are propria lui inteligență și înțelepciune. Oh, și cât de viu este! Câtă viață curge prin el în fiecare clipă a existenței noastre!
Pentru noi, toate femeile care am simțit vreodată nevoia de a ne redefini modelele de frumusețe și de imagine corporală, de a ne raporta la corpurile noastre cu acceptare și de a onora înțelepciunea din ele, este un proces. Un proces care cere din partea noastră curiozitate, deschidere spre schimbări, eliberarea de criticii interiori care ne-au impactat relația cu corpul și răbdare cu noi atunci când simțim că rezultatele întârzie să apară.
Și multă, multă blândețe pentru fetița care se ascunde în spatele femeii din oglindă. Fetița aceea are nevoie să fie văzută, ascultată, iubită și celebrată pentru toată inocența și frumusețea ei. Ea există în mine și ea există și în tine.
Vindecarea relației dificile cu propriul meu corp a fost susținută și prin alegeri conștiente și asumarea responsabilității pentru crearea stării mele de sănătate. În pofida tuturor acestor eforturi, disconfortul resimțit de ideea de a împărți o saună cu alte femei goale mi-a arătat că, undeva în mine, se afla încă o parte de rușine ce se cerea văzută și îmbrățișată.
Îți mărturisesc că mi-ar fi fost foarte ușor să las teama de a mă expune goală unor femei necunoscute să-mi dicteze următoarea acțiune, aceea de a părăsi acel loc și de a-mi refuza o astfel de experiență a unei saune finlandeze.
Doar că în acel moment critic, am ales să-i ofer spațiu temerii mele și să o împărtășesc cu Annika. Mi-am dat voie să fiu vulnerabilă cu trăirile mele interioare. Am ales să nu sufăr în tăcere.
Înțelegerea și acceptarea pe care le-am primit din partea Annikăi au creat un spațiu de intimitate între noi, în care m-am simțit în siguranță. Dintr-odată, nu mai eram singură cu teama mea. Și parcă nici ea nu mai era atât de mare.
Teama nu a dispărut în totalitate în clipa în care am pășit goală în saună, alături de Annika. Însă curajul mi-a luat teama de mână și împreună, navigând necunoscutul fierbinte și purificator, au întâlnit conexiunea.
Categorii: Articole, Fizic.
