Autor: Elena Angela Roscan – Expert psiholog, psihoterapeut cuplu / feminitate / masculinitate
Atât forța în cazul naturii feminine cât și forța în cazul naturii masculine apare prin asimilarea naturii opuse, complementare!
Reîntoarcerea la armonia desăvârșită
Armonia desăvârșită definită prin frumusețe, iubire, bucurie, sănătate, adevăr, bine dumnezeiesc, este o componentă firească a acțiunii misterioase de reechilibrare a Universului. Această este o calitate intrinsecă atât a naturii universale manifestate, cât și a naturii umane. O întâlnim pretutindeni unde sunt păstrate, menținute în echilibru perfect cele două aspecte polare, complementare, yin -yang, feminin-masculin, solar-lunar, sus-jos, receptiv-emisiv, energie-conștiință.
Povestea simbolică a uniunii perfecte a contrariilor în sfera manifestării umane se referă la aceste două aspecte polare conștiință-energie, masculin-feminin. Cu cât bărbatul și femeia devin mai conștienți de valoarea lor inerentă și de importanța armonizării energiilor din ființa lor, cu atât vor fi ființe mai armonioase și vor avea relații susținătoare, hrănitoare, înălțătoare.
Cu toții ne dorim să fim fericiți, împliniți în toate aspectele vieții, să avem relații de cuplu fericite, armonioase, împlinitoare. Dar cum ajungem la ele? Cum împletim aceste roluri pe scena dragostei, a dragostei de sine, de ceilalți?
Reintregire prin iubire: Anima-Animus
Relația de iubire pe care o avem cu o femeie sau cu un bărbat este o extindere a relației pe care o avem cu noi înșine, căci primul cuplu care se formează este în interior:ca femei avem un bărbat interior, iar barbații au o femeie interioară.
Bărbatul interior – Animus, respectiv femeia interioară – Anima, reprezintă pentru fiecare dintre noi cea mai pură și cea mai frumoasă parte a sufletului nostru, acel aspect ideal al sufletului fiecăruia dintre noi. Către aceasta tindem dintotdeauna, conștient sau nu, atunci când ne îndrăgostim, când iubim plenar.
Această iubire, căutare a idealului, proiectare în exterior a celei mai frumoase părți a sufletului nostru ne dă sentimentul reîntregirii, desăvârșirii. Întotdeauna, chiar fără să știm, noi am iubit și am aspirat, ca bărbat – către contopirea, uniunea cu femeia ideală, respectiv ca femeie – către bărbatul ideal din noi înșine. Răspunsul plin de grație dumnezeiască al acestui arhetip esențial al sufletului uman s-a obiectivat prin intermediul tuturor femeilor pe care le-am iubit ca bărbat, le iubim sau pe care le vom iubi și respectiv, prin intermediul tuturor bărbaților pe care, ca femeie, i-am iubit sau îi vom iubi în viitor.
Simbolurile armoniei desăvârșite
Din perspectiva energetică a feminității și masculinității, armonia desăvârșită are ca simbol mandala yin-yang, simbol al armoniei perfecte a contrariilor, a polarităților.
Yin și yang nu pot exista unul în absența polului corespondent, căci ele împreună, reprezintă cele 2 aspecte ale întregului, ale Unicului. Fiecare femeie sau bărbat experimentează această atracție către unificare, această plenitudine, atunci când își cunoaște și își acceptă în totalitate propria lume interioară, atunci când forțele selenare și solare își găsesc, în sfârșit, echilibrul.
O modalitate importantă de a aduce armonia desăvârșită și echilibrul yin-yang, între feminin și masculin în ființa noastră, este cu ajutorul energiei sexuale, acest potențial energetic imens al ființei noastre, energia care creează și susține viața în plinătate.
Pe măsură ce devenim conștienți de energia noastră sexuală – cum să o folosim, să o dinamizăm, să o amplificăm, să o rafinăm, cum să o menținem la nivel optim și să cunoaștem care sunt efectele ei asupra celorlalți – ne dezvoltăm astfel inteligența erotică și devenim mai magnetice ca femei și mai electrici ca bărbați.
Dacă există blocaje energetice în trupul sau în psihicul nostru precum frici, tipare negative, complexe, prejudecăți, energia erotică va tinde să rămână blocată în acele zone, amplificând blocajul, generând dezechilibre energetice, hormonale, probleme de sănătate la nivel intern, iar în exterior, va genera fie tensiuni în relațiile cu ceilalți, fie tipare relaționale disfuncționale.
Sublimarea energiei sexuale prin iubire
Una dintre cheile practice, de succes, în armonizarea energiilor yin-yang din ființa noastră este posibilitatea de a sublima energia sexuală prin activități creative, prin diferite tehnici de transformare a energiei in forme superioare de energie, prin dans, prin tehnici meditative, prin sacralizarea actiunilor de zi cu zi.
Cel mai accesibil și mai plăcut mod de a sublima energia sexuală instinctuală este prin iubire. Să avem curaj să ne deschidem inima, să ne îndrăgostim, să începem să iubim, să menținem iubirea vie, trează în sufletul nostru, să iubim activ, să ne trezim înțelepciunea inimii cu ajutorul acestei energii sexuale creatoare, prin felul în care interacționăm cu lumea înconjurătoare.
Percepție și interacțiune, yin-yang
Bărbații și femeile interacționează cu lumea înconjurătoare cu ajutorul aspectului yang al energiei și percep mediul exterior prin energia yin. Aceste 2 modalități, interacțiunea și percepția, sunt reflectate diferit, complementar, la femei și bărbați. Interacțiunea cu lumea exterioară se realizează prin intermediul energiei yang: la femei este reprezentată de sâni, care sunt expresia exterioară a inimii, iar la bărbați este reprezentată de expresia exterioară a sexualității lor, organele sexuale. Perceperea lumii inconjurătoare se face prin intermediul energiei yin: la femeie se realizează prin intermediul organelor sale sexuale, iar bărbatul percepe lumea înconjurătoare prin intermediul inimii.
Este necesar să avem în vedere faptul că bărbații și femeile percep lumea diferit, în funcție de natura lor, ca expresie fundamentală a energiei yin sau yang, cât și prin armonia energiilor lor yin-yang din propria lor ființă. Tocmai acest mod diferit, dar complementar, de a percepe și de a interacționa cu lumea, este cel care generează atracția și polarizarea între iubiți, care trezește dorința de împlinire afectivă și erotică.
Onorarea diferențelor de polaritate
Ca femei, ne dorim să fim înțelese din perspectiva sufletească, emoțională, acolo unde ne simțim cel mai confortabil și care reprezintă forma noastră de expresie cea mai exteriorizată, yang. Bărbații însă, vor să fie înțeleși din punct de vedere erotic/sexual – zona în care ei se simt cel mai confortabil și unde se află forma lor de expresie cea mai exteriorizată, yang.
Cheia depășirii acestor diferențe constă în a pune la loc de onoare manifestările feminine/yin ale ambelor sexe: în cazul femeilor – este necesar să oferim noi insene, organelor noastre erotice importanța cuvenită, iar bărbații să ne abordeze în aceste aspecte cu delicatețe, gingășie și adorație. În cazul bărbaților, este necesar ca aceștia să acorde inimii lor, sufletului, emoțiilor atenția cuvenită , iar femeile să le abordeze acest aspect cu tandrețe, înțelegere și respect.
Astfel, respectând acest principiu al polarității universale, dăm dovadă de înțelepciune dacă cunoaștem și apoi recunoaștem aceste diferențe, pentru a căuta apoi uniunea, fuziunea și armonia plenară, desăvârșită între aspectele feminine și masculine, yin-yang dintre inimă și organele sexuale/erotice, atât în propria noastră ființă cât și în relațiile noastre exterioare.
Creând armonia în ființa noastră, în relațiile noastre, conștientizăm astfel locul pe care îl ocupăm fiecare în Univers, legăturile cu ansamblul Creației și efectul produs de fiecare dintre acțiunile noastre în lumea ce ne înconjoară; căci, doar astfel ființa umană poate trăi în armonie desăvârșită cu ea însăși și cu Universul.
Accesează pagina dedicată >Elenei Angela Roscan<
Sau programează direct o sesiune de terapie individuală sau terapie de cuplu.
Alte servicii oferite: Curs Eros și magie feminină.
Participă la evenimentele lunii IUNIE:
16 iunie – Ritualuri solare – Gratuit – ZOOM
Pentru a participa la eveniment este necesară completarea formularului de înscriere.
23 iunie – Ritual de Sânziene – București, într-o grădină magică
Rezervă-ți un loc:
Categorii: Articole, Spiritual.